"Scriitorii sunt persoane care nu si-au putut gasi o ocupatie pe masura incapacitatii lor de a se adapta" ; cel putin asa am citit intr-un articol apartinand unui blogger anonim . Nu imi amintesc cu exactitate circumstantele in care eu am ajuns sa citesc articole pe un blog si sincer nici nu cred ca are mare importanta ; ce e important in cele din urma e ca , desi lipsit de prea multa intelepciune , citatul respectiv a avut un ecou nebanuit in adancurile frustrarilor mele . E gresit ... afirmatia e falsa ; dimpotriva , citatul e corect ... dar , daca e corect , e incomplet . Nu ajungi sa scri doar pentru ca nu te poti adapta si nu ai altceva mai bun de facut ci ajungi sa scri din pricina singuratatii tale ; ajungi sa scri pentru ca ti-e greu sa te exprimi cu voce tare sau , in cele mai multe cazuri , scri pentru ca nu ai pe nimeni aproape , nimeni caruia sa-i impartasesti cele mai ascunse ganduri , trairi , sentimente , tristeti , bucurii , sau , incepi sa scri pentru ca nu ai pe nimeni aproape care sa te ajute sa-ti alungi frustrarile .
EU ... eu ma regasesc in tot ceea ce am spus pana acum . As avea atatea de invatat si atatea de facut dar starea mea generala e una de melancolie si dezamagire profunda . Am pornit la drum cu 'mai nimic' si inca mai am mare parte din el ... Nu reusesc azi sa fiu mai bun decat ieri ; nu reusesc sa-mi fac promisiuni si sa le respect ; nu reusesc sa vad ca prin a spune lucrurilor pe nume as putea sa-mi fac un bine , as putea sa alung din incertitudini , sa vad unde gresesc si sa stiu ce trebuie sa indrept .
Si asa am ajuns sa scriu ... si scriu ; si imi promit sa nu ma opresc ; si imi impun sa fiu sincer cu mine si sa pun pe hartie cele mai tainice ganduri , cele mai nebanuite trairi , cele mai ascunse sentimente ; si imi repet mereu ca e momentul in care sunt doar eu si avalansa de idei din capul meu ... e momentul in care nu ma mai pot ascunde , momentul in care nu mai pot minti ; caci daca pe mine ma mint , constiinta ma va parasi si , in ratacirea mea , nu voi mai avea cui sa dau socoteala , nu voi mai gasi motivatia de a continua , de a ma 'vindeca' prin confesiune...
EU ... eu ma regasesc in tot ceea ce am spus pana acum . As avea atatea de invatat si atatea de facut dar starea mea generala e una de melancolie si dezamagire profunda . Am pornit la drum cu 'mai nimic' si inca mai am mare parte din el ... Nu reusesc azi sa fiu mai bun decat ieri ; nu reusesc sa-mi fac promisiuni si sa le respect ; nu reusesc sa vad ca prin a spune lucrurilor pe nume as putea sa-mi fac un bine , as putea sa alung din incertitudini , sa vad unde gresesc si sa stiu ce trebuie sa indrept .
Si asa am ajuns sa scriu ... si scriu ; si imi promit sa nu ma opresc ; si imi impun sa fiu sincer cu mine si sa pun pe hartie cele mai tainice ganduri , cele mai nebanuite trairi , cele mai ascunse sentimente ; si imi repet mereu ca e momentul in care sunt doar eu si avalansa de idei din capul meu ... e momentul in care nu ma mai pot ascunde , momentul in care nu mai pot minti ; caci daca pe mine ma mint , constiinta ma va parasi si , in ratacirea mea , nu voi mai avea cui sa dau socoteala , nu voi mai gasi motivatia de a continua , de a ma 'vindeca' prin confesiune...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu