The funny way of being happy ...

25 iulie 2009

One thing we’ll never get the chance to find out is if , when given the opportunity , we live our moments of happiness to the full .
It’s funny how some people close their eyes when they kiss ; other choose to keep them open ; some of us smile or laugh when kissed while some just hold their breath for a moment .
One thing I know for sure : happiness comes from little things ; small moments of joy put together bring a certain state of hapyness inside of our souls . That state mentioned above we must cherish and never take for granted; this is when we must live the moment not looking back at what we leave behind or forward to the consequences that might come ; that’s a moment to treasure because it brought a ray of light and hope into us and put a smile upon our faces .
I’ve learned that there’s not enough time for us to think before tasting the flavor of our sweet moments . We just have to go with the flow , let our hearts climb up to our throats and make the most of every single second . Because every moment ends sooner than we’d expect and life just isn’t kid enough to replay things for us …

No begining , no real ending ...

13 iulie 2009

Luna Iulie si-a pus condeiul jos , a rupt foaia si si-a intors privirea spre persoane mai indreptatite sa aibe propria poveste cu final fericit .
Eu am ramas iarasi singur cu gandurile mele . Ideile creative m-au parasit demult , imaginea realitatii fuge din fata ochilor mei , totul imi e neclar si , pentru a nu stiu cata oara in ultima vreme , sunt incercat de un sentiment apasator de tristete . Fizic , sunt la sapte sute de kilometri de toate problemele mele insa , oricat as incerca sa neg , ele ma urmaresc si ma vor urmari oriunde ma vor duce pasii . Senzatia de singuratate e aceeasi peste tot si ma va urma pretutideni atat timp cat nu voi reusi sa o alung din interiorul meu .
Se presupune ca plecand cat mai departe de locul in care iti petreci singuratatea si iti confrunti zilnic problemele iti vei gasi linistea sufleteasca si calmul de care ai atat de multa nevoie . Realitatea e insa intotdeauna cruda cu cei ce sufera ; odata iesit din rutina de zi cu zi te desprinzi inevitabil , chiar si pentru putina vreme , de toata suferinta ce a pus stapanire pe tine ; dar cand putinul se termina , privesti cu atentie in jurul tau si tot ce vezi e fericirea celor de langa tine . In acel moment singuratatea iti invadeaza trairile , te macina din interior , iti schimba comportamentul si iti induce o stare de agitatie sufleteasca menita sa te afecteze atat pe tine cat si pe cei care iti sunt aproape .
E ciudat cum , cateodata , totul e bine … dar dintr-o data , fara sa imi dau seama si evident , fara sa vreau , totul se schimba ; intristarea se poate citi pe chipul meu , capul mi-e plecat spre pamant si sunt cufundat intr-o stare de meditatie profunda . Imi vine deseori sa tip cat pot de tare dar , din pustiul in care ma aflu , nu s-ar auzi decat ecoul disperarii si al neputintei . S-ar auzi sunetul rece al singuratatii …

Povestea din noi ...

4 iulie 2009

A trecut ceva vreme de cand am inceput sa scriu si din pacate , nu cred ca reusesc sa fiu azi mai bun decat ieri . Uneori neputinta e justificata pentru ca a putea inseamna a vrea iar a vrea inseamna , pe undeva , a fi motivat . Iar in unele cazuri e foarte usor sa-ti pierzi motivatia atata timp cat nu beneficiezi de sprijin din partea celor pe care-i astepti sa ti-l ofere .
Prin unele decizii pe care trebuie sa le iau cat de curand am sansa sa devin mai bun . Nu neaparat in ochii mei cat in ochii altora . Caci pentru mine ar insemna totusi o promisiune incalcata , un pas inapoi , o reintoarcere la rutina . Pentru altii ar insemna veselie , liniste ,ar reprezenta implinirea unor dorinte .
E atat de complicat sa iei decizii pentru ca ele nu vin niciodata fara riscuri sau compromisuri . E dificil sa stai sa meditezi asupra a ce ai de facut cand o parte din tine stie deja raspunsul . E atat de greu uneori pentru ca trebuie sa iei decizia pentru cei de langa tine iar asta te poate face nefericit . Iar eu inca stau aici si gandesc nedumerit la ce mi se intampla ; simt ca o sa iau o decizie pentru cei care m-au rugat sa o fac , nu pentru mine si ma doare ca nu voi gasi o justificare pentru ceea ce voi face .
Stiu ca tot ce spun e vag ; stiu ca poate , fara a fi mai concret , tot ce spun nu are nicio logica . Nici nu vreau sa fiu mai concret pentru ca logica e in fiecare din noi . Raspusnurile le gasim in interiorul nostru , in adancul starilor care ne coplesesc . Nu e nevoie sa spun povestea mea pentru ca , sunt sigur , fiecare din noi are varianta lui de poveste adaptata la cele de mai sus .
Si mai stiu un lucru : odata ce iti pierzi calea ai doua optiuni : fie te intorci la persoana care ai fost fie o pierzi pentru totdeauna . ( "Once you lose yourself you have two choices : either you go back to the person you used to be or let go of it once and for always ..." )

Poveste ...

3 iulie 2009

De ce suntem uneori atat de falsi si atat de ipocriti ? De ce credem mereu ca tot ceea ce gresim , cu vorba sau cu fapta , poate fi sters cu buretele printr-o simpla parere de rau sau prin intermediul unor scuze rostite din frica , din interes , fara un suport moral in adancurile constiintei noastre ? Nu ar fi oare mai simplu sa ne oprim ... si sa cugetam macar o secunda inainte de a vorbi ? Pentru ca , indiferent daca vom gresi sau nu , vom avea constiinta impacata . Iar atunci , impacati fiind cu noi insine nu vom mai gasi nevoia de a ne scuza si nu vom mai fi absorbiti de pareri de rau . Si totusi , nu e atat de simplu sa gandesti inainte de a face sau spune ceva . In teama noastra de a nu gresi sau de a nu rani cu vorba pe cei de langa noi amanam nejustificat momentul ratiunii , al confesiunii , al actiunii . Devenim orbi si nu putem realiza ca nu toate lucrurile suporta amanare . Nu putem vedea ca ceea ce avem azi se poate pierde pana maine iar ceea ce am putea avea acum va fi pierdut pentru totdeauna .
Nu , nu sunt coplesit de regrete si nici nu sunt invadat de pareri de rau . Nu , nu am ranit pe nimeni prin vorbe necugetate insa traiesc de multe ori cu sentimentul ca am preferat tacerea in detrimentul sinceritatii ; simt ca am ramas mut cand trebuia sa vorbesc si stiu ca mi-a fost teama ca prin cuvintele mele as putea sa pierd si putinul pe care il aveam ... iar fragmentul urmator (citit undeva pe internet) nu a facut altceva decat sa-mi intareasca convingerile despre incapacitatea mea de a reactiona la momentul potrivit , de a spune lucrurilor pe nume ...
" (...)
Clasa a 10a : Stateam la ora de Engleza si ma uitam neincetat la fata de langa mine . Am fost fascinat intotdeauna de frumusetea ei , de gandirea ei , de felul ei de-a fi . Eram indragostit de ea si tot timpul mi-l petreceam gandindu-ma la ea. Insa acea fata imi era cea mai buna prietena iar eu ii eram cel mai bun prieten . Stiam ca nu ma va privi niciodata in felul in care o priveam eu ... Dupa ora mi-a cerut sa o ajut cu niste notite ; i-am dat cursurile , mi-a zambit , m-a sarutat prieteneste pe obraz dupa care a plecat ... Am strans din dinti , am inghitit in sec ; imi doream atat de mult sai spun ca as vrea sa fim mai mult decat prieteni , ca o iubesc , insa am fost prea timid iar gandurile mele nu s-au concretizat in vorbe .
Clasa a 11a : Era tarziu in noapte ; eram mai mult adormit decat treaz cand deodata imi suna telefonul . La capatul celalalt al firului era ea ; cu o voce tremuranda si innecata in lacrimi mi-a soptit ca se despartise de iubitul ei si ca ar avea nevoie sa fiu langa ea in acele momente . M-am imbracat , am mers la ea , am consolat-o si am lasat-o sa planga pe umarul meu ; am tinuto strans in brate la caldura semineului si i-am promis ca totul va fi bine. Spre dimineata ii era mai bine ; s-a ridicat sa mearga la culcare , m-a sarutat prieteneste pe obraz si mi-a multumit zambind . Imi doream atat de mult sai spun ca as vrea sa fim mai mult decat prieteni , ca o iubesc , insa am fost prea timid iar gandurile mele nu s-au concretizat in vorbe .
Clasa a 12a : Cu o zi inainte de balul de absolvire m-a sunat sa-mi spuna ca partenerul ei a suferit un accident de masina si ca nu avea pe nimeni care sa o insoteasca . Am acceptat repede sa fiu eu partenerul ei , mai ales ca ne promiseseram de mici copii sa ne insotim unul pe celalalt , in calitate de prieteni , la evenimente importante atunci cand nu vom avea parteneri . Balul a fost impecabil , totul a decurs perfect , iar cea mai buna prietena a mea a fost cea mai frumoasa fata din toata sala . Dupa bal , m-a strans in brate , m-a privit adanc in ochi , m-a sarutat prieteneste pe obraz si mi-a multumit zambind . Imi doream atat de mult sai spun ca as vrea sa fim mai mult decat prieteni , ca o iubesc , insa am fost prea timid iar gandurile mele nu s-au concretizat in vorbe .
Anii au trecut pe langa noi si nu putine au fost momentele in care ea mi-a multumit ca sunt intotdeauna alaturi de ea , ca-i sunt cel mai bun prieten .
Fireste , a venit si ziua in care , intristat , priveam cu lacrimi in ochi cum ea ii jura credinta si ii spunea DA viitorului ei sot . Dupa ceremonie a venit la mine , era fericita ca am ajuns , m-a sarutat prieteneste pe obraz si mi-a multumit zambind . Imi doream atat de mult sai spun ca as vrea sa fim mai mult decat prieteni , ca o iubesc , insa am fost prea timid iar gandurile mele nu s-au concretizat in vorbe .
Anii au continuat sa zboare si , intr-un final , a venit ziua in care priveam inmarmurit la sicriul celei mai bune prietene ale mele . Ascultam cu parere de rau cum preotul dadea citire unor randuri din jurnalul ei de sfarsit de liceu : "Il priveam indelung si imi doream cu disperare sa fie al meu . Il iubeam nebuneste si l-as fi vrut pentru totdeauna langa mine . Imi doream atat de mult sai spun ca as vrea sa fim mai mult decat prieteni , insa am fost prea timida iar gandurile mele nu s-au concretizat in vorbe . Mi-as fi dorit sa-mi spuna ca ma iubeste ... Si Doamne , cat mi-as fi dorit sa pot sa-i spun ca si eu simt la fel ...
(...) "
Viata poate fi asa de cruda cu noi incat ne face sa ne intrebam : ce e mai bine ? Sa spui ceva si sa-ti doresti sa nu fi rostit acele cuvinte sau sa pastrezi tacerea si sa regreti o viata intreaga ca ai facut-o ?!

De ce nu ?!

1 Iulie 2009

Cu speranta de mai bine si cu voia Guvernatorului , luna lui Cuptor va rasfoi lenesa ultimele file ale unei povesti apasatoare , va citi finalul unei carti ce si-a gasit primele cuvinte anul trecut , pe vremea aceasta.

Un an , reprezinta un timp suficient de lung in care sa treci prin toate starile posibile : de la oboseala fizica la cea psihica , de la calm la nervozitate , de la fericire la necaz , de la agonia unui sfarsit la extazul unui nou inceput si invers. Un an , reprezinta timpul ideal in care noi putem , nu doar sa constientizam defectele si greselile facute in trecut , ci putem sa le analizam intr-o maniera strict obiectiva si sa incepem incet incet sa le indreptam.
Incepand de astazi , luna Iulie are rolul de a-mi demonstra ca toti avem dreptul si sansa la un inceput nou . Iulie trebuie sa isi pregateasca cu indemanare condeiul pentru ca urmeaza primele pagini ale unei povesti cu final maret. Povestea in sine este despre necesitatea de a o lua de la capat ; ea ne vorbeste despre aceeasi emotie pe care o simtim de fiecare data cand ne indragostim ... pentru ca asa ne-a fost dat , chiar daca iubirile sunt trecatoare , sentimentul dragostei ramane acelasi sentiment suprem care iti da motivatia de a reusi in toate cate iti propui.

"Cand unul trece , altul vine / In asta lume a-l urma ,
Precum cand soarele apune / El si rasare undeva .
Se pare cum ca alte valuri / Cobor mereu pe-acelasi vad ,
Se pare cum ca-i alta toamna / Ci-n veci aceleasi frunze cad."

Lacrimi ...

17 iunie 2009

Sunt cuprins de indoiala ; indoiala da nastere incertitudinii ; incertitudinea induce neliniste ; nelinistea a pus stapanire pe mine . Sunt prizonierul suferintei , al neimplinirilor si al tacerii ; pe scurt , sufar in tacere pentru neimplinirile mele ... Nu e nimeni caruia sa ma pot confesa ; si daca ar fi cineva , mi-ar putea oferi mai mult decat un sfat ? M-ar putea elibera din starea de melancolie in care ma scufund ? Ar putea oare sa stearga totul cu buretele si sa o ia de la capat cu mine ?
Cand esti captiv in singuratatea ce te inconjoara iar ganduri intunecate iti alunga somnul si iti rascolesc visele , viata nu iti da prea multe alternative de scapare . De fapt , iti deschide o portita atat de mica incat ti-e aproape imposibil sa o gasesti . Portita aceea nu e nicidecum o rezolvare a nelinistilor tale ci e ultima farama de speranta de care ai nevoie sa te agati pentru a putea evada intr-o lume noua .
CINEVA , a lasat pentru fiecare din noi o soarta mai buna , o scapare o alinare , o mangaiere calda . Trebuie doar sa avem speranta de mai bine , nadejde , credinta si multa rabdare ; pentru ca lucrurile cu adevarat bune vor fi oferite celor care stiu sa rabde si , in acelasi timp , celor care reusesc sa se purifice si sa se elibereze de tot ceea ce le-a intunecat si intristat sufletul .
Inainte de a accepta speranta si de a gasi credinta e necesar sa ne limpezim gandurile si sa dam frau liber sentimentelor ; e timpul sa plangem rauri de lacrimi sincere ca sa innecam toata durerea din suflet si din inima ; caci cei ce au indraznit sa planga se vor elibera si vor vedea curcubeul sperantei inflorind inaintea lor ; apoi vor plange lacrimi de bucurie pentru un nou inceput pe care l-au vazut cu limpezi ochi si de care , acum , sunt atat de aproape ...
"Cel ce nu plange nu va vedea ..." ("He who does not weep does not see ...")

Nostalgia sfarsitului ...

12 iunie 2009

E in firea nostra sa devenim nostalgici cand vine vorba de un final . Nu conteaza natura finalului sau modul in care se termina lucrurile . Daca a fost bine , sau daca a fost neplacut ... nu mai are nicio importanta atunci cand realizezi ca nu va mai fi .
Avem tendinta de a ne simti descumpaniti in fata 'sfarsitului' ; ni se inmoaie genunchii , ochii ni se umezesc , suntem cuprinsi de regrete si , de cele mai multe ori , ne este oarecum teama sa ne exteriorizam tristetea . Incercam sa ne imaginam viitorul nostru fara ceea ce lasam in urma ; ne intrebam adesea , in indoiala noastra , daca nu cumva ne-ar fi fost mai bine fara acel 'ceva' la care suntem nevoiti sa renuntam . E atat de gresit sa ne punem astfel de intrebari caci , fara sa ne dam seama , fiecare experienta traita are darul de a ne schimba catusi de putin ; avem astfel ocazia de a fi astazi cu un pas inaintea zilei de ieri ; avem oportunitatea de a fi mai intelepti , de a invata din ce a fost , de a schimba ce a fost rau si de a imbunatati ce a fost bine.
E asa placut sa te indragostesti , sa evoluezi , sa iubesti si sa fi iubit. Sunt clipe in care doar prezentul conteaza . Te lasi dus de val , te desprinzi usor de lumea reala , te pierzi in bratele celui de langa tine si-i soptesti vorbe dulci . Nu poate sta nimeni in calea iubirii voastre si nimic nu va poate face sa va ganditi la un sfarsit al legaturii dintre voi . Dar nefericirea pandeste mereu in urma noastra , mereu gata sa ne ajunga si sa puna stapanire pe inimile noastre . O singura greseala e suficienta pentru a face loc in sufletele noastre deznadejdii , incertitudinii , indiferentei si , de ce nu , fricii . Iar cand inima ne este inundata de incertitudini si de sentimente potrivnice cel mai bine pentru noi e sa renuntam . Pentru ca unele greseli nu se indreapta niciodata iar unele rani se vindeca intr-un timp mai lung decat avem noi la dispozitie .
De ce sa traim cu regretul a ce-ar fi putut sa fie cand sta in puterea noastra sa ne schimbam calea in orice secunda ? De ce sa ne fie frica de un nou inceput ? De ce sa ne fie teama sa traim doar pentru ca am fost profund dezamagiti si descurajati ? De ce ne-ar fi tema sa iubim din nou doar pentru ca ne-a durut atat de tare ultima data cand am facut-o ?
"Fiecare melodie se termina . Dar e acesta un motiv sa nu ne bucuram de muzica ?!" ("Every song ends . Is that any reason for us not to enjoy music ?!") .

Privind inainte ...

9 iunie 2009

Taria noastra nu se masoara prin capacitatea de a rezista , ci prin abilitatea de a merge mai departe ...
... iar eu nu am reusit prea bine sa trec peste ce a fost . E asa de ciudat cum oamenii nu pot sa treaca peste lucruri care ii fac nefericiti , peste situatii care le umplu sufletele de amaraciune , tristete , indoiala si , poate ce e mai important , frica . Se spune ca trebuie sa iti infrunti temerile si sa te confrunti cu toate problemele de care te izbesti . Intrebarea mea e : o relatie alterata , o legatura fara viitor , reprezinta un motiv de frica sau e inca o problema pe care viata ne-o serveste spre a fi rezolvata ?
Cu siguranta e vorba de frica ... pentru ca prin firea noastra slaba , suntem adesea cuprinsi de teama de a ne desparti de cineva drag , de a lasa in urma un trecut , o istorie .
In acelasi timp , o relatie esuata reprezinta si o problema . Dar ce rezolvare mai poti gasi atunci cand sti ca totul a luat sfarsit , cand sti ca lantul s-a rupt si nu mai poti face nimic pentru a-i gasi si a-i remonta veriga lipsa ?! Viata mi-a demonstrat ca atunci cand ajungi la aceasta problema trebuie sa lasi creionul jos si sa inchizi cartea . S-a terminat . Cuvintele sunt de prisos . Acum e momentul sa inchizi ochii , sa uiti de regrete , sa-ti intorci spatele si ... sa pleci . E momentul sa te descarci , e momentul sa plangi pentru ce a fost frumos sau pentru ce nu a fost sa fie . E firesc sa fi invadat de regrete . E omenesc sa iti para rau . Dar e momentul unui nou inceput . Iar daca , in intristarea noastra , gasim puterea de a constientiza ce am gresit , daca reusim sa separam ce a fost bine de ce a fost rau , vom putea pasi increzatori pe un drum mai bun . Vom putea alege o cale mai simpla , o cale care sa ne umple sufletele de speranta si bucurie .
E al naibii de greu sa lasi in urma trecutul . Doare sa te desprinzi de aproapele tau , fie ca l-ai iubit , fie ca , in final , nu ai mai avut niciun sentiment pentru el . Doare sa vezi ca cel de langa tine paseste mai departe , se desprinde cu lejeritate de tot ce a fost , si merge inainte cu nonsalanta , ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat . Asta e riscul despartirii . Aici e frica cea mare . E teama ca tu vei fi cel care nu reuseste sa-si croiasca un alt drum , sa o ia de la capat , sa gaseasca un inceput care sa-i alunge amaraciunea din suflet .
Dar daca am putut rezista nefericirii , nu suntem oare in stare sa gasim taria de a o lua de la capat ?! Trebuie ... pentru ca merita !

Naivitatea greselii ...

8 iunie 2009

Un personaj din serialul meu TV preferat a zis odata : "Daca ne-am putea intoarce in timp sa reparam greselile facute , am face-o astfel incat sa conteze ?" .
De obicei facem greseli din nestiinta ; facem greseli pe care nu le constientizam pe moment ; greseli care ne afecteaza atat pe noi , cat si pe cei din jurul nostru ... pana aici , nimic nou ; si NU, nu-mi doresc sa aduc ceva nou , nici nu-mi doresc sa inventez sau sa reinventez o intreaga teorie despre a face sau a nu face greseli . Vreau doar sa-mi dau seama daca e mai important sa-ti doresti sa dai timpul inapoi pentru a-ti repara greselile facute sau daca e mai util sa le accepti cu demnitate si sa-ti doresti sa nu le mai repeti . Si mai vreau sa stiu , odata ce ne-am insusit greselile facute , mici sau mari , pe baza carui rationament am putea sa le sortam pentru a sti ce e strict necesar sa fie indreptat si ce anume mai suporta amanare.
EU ... eu am copiat odata la chimie ... si am fost prins ; se intampla in liceu , undeva prin clasa a 11a ; GRESEALA , nici mare nici mica , doar ... greseala. Ce era sa fac ? Am fost prins 'in actiune' si mi-am recunoscut greseala si , in intristarea mea , mi-am propus sa nu se mai repete niciodata ... sa fiu prins copiind . Si de atunci nu am mai fost prins niciodata copiind.
tot EU ... am fost indragostit pana peste cap de o fata . Pe parcursul relatiei noastre s-a intamplat sa o ranesc , s-a intamplat sa ma raneasca ... fie cu vorba , fie cu fapta , fie cu indiferenta , fie prin ascultarea unor parinti care , in ura lor oarba si in dragostea habotnica pe care si-o manifesta intr-un mod ciudat asupra odraslelor lor , au impins dintr-o parte relatia asta spre ceea ce ei nu au avut niciodata . Acel ceva pe care nu l-au avut niciodata este izvorat din multe multe greseli nerecunoscute , din multa vina aruncata fara rost asupra unuia sau a celuilalt . NU vreau sa intru in detalii picante , am sa revin doar la scurtul periplu prin relatia mea ... Greseala a fost a amandurora pentru ca nu am vazut ca grabim lucrurile , pentru ca nu am vazut ca nu suntem sortiti unul altuia ; am gresit pentru ca i-am spus ca o iubesc atunci cand nu mai simteam nimic pentru ea ; am gresit amandoi pentru ca am vrut , in inconstienta si in imaturitatea noastra , sa amanam un deznodamant care a fost stiut inainte ca prima fila a povestii noastre sa fie scrisa . Deznodamantul a venit ... prea tarziu ; oricum acelasi ...
A trecut destul timp de cand totul s-a terminat . Si ranile din interior s-au vindecat ; cicatricile din suflet sau retras ... dar greselile raman. Dumnezeu mi-e martor ca imi cunosc majoritatea greselilor facute si ca nu imi doresc sa le mai repet . Si mi-e martor ca nu am nici cea mai mica idee ce as face daca as putea da timpul inapoi sa-mi repar greselile ... ar conta pentru cineva ? Dar , mai presus de toate , ar conta pentru mine ??? As vrea eu oare sa ma intorc ? As vrea eu oare sa mai schimb ceva ? Caci , imi pare ca , orice greseala as indrepta , as indrepta-o prin a face alta , poate si mai mare .
Dar acum e gata , gata de mult . Unii din noi sufera sau au suferit in tacere pentru ce nu a fost sa fie. Altii sufera in bratele primului barbat care le-a iesit in cale si cu care , in mod gresit , au ales sa-si petreaca , prin simtamantul Casatoriei , prima zi din restul vietii lor...

In genunchi ...

29 mai 2009

Cel mai neplacut lucru atunci cand esti la pamant , cand fruntea ti-e incruntata iar ochii iti varsa lacrimi uscate , cand durerea din suflet te ajunge din urma si tot ce ti-ai putea dori e sa te eliberezi de suferință e sa nu iti gasesti cuvintele potrivite care sa te ajute in incercarea de a te confesa .
Pfff ... ce fraza incurcata am scris mai sus ; trebuie sa fiu foarte confuz daca nu reusesc sa exprim mai limpede ce gandesc . Chiar si eu am fost nevoit sa recitesc si sa-mi reiau ideea pentru a putea merge mai departe . Problema e ca nu reusesc sa fiu deloc coerent , nu reusesc sa pun jos gandurile care ma macina , gandurile care nu mi-au dat pace nicio secunda in ultimul an . Sunt stapanit adesea de stari contradictorii ; nu imi doresc sa fiu subiectiv in suferinta mea si de aceea nu am sa zic ca am fost coplesit de tristete si melancolie , de nostalgie si de dor , de neputinta si de dorinta de razbunare ... a-mi defini starile prin care am trecut atat de des in ultima vreme e suficient sa zic ca am uitat ce inseamna sa fi fericit ; am uitat ce inseamna sa iubesti ; am uitat poate si ce inseamna sa fi iubit ... dar de asta ma indoiesc , pentru ca , in egoismul meu , de cele mai multe ori m-am complacut in situatia de a respinge sfaturile si ajutorul dat de cei din jurul meu .
Acum ma pierd printre ganduri si cuvinte si astept plictisit si intristat un sfarsit pentru toate . Nu ma motiveaza nimic . Linistea nu ma poate calma . Nu am dispozitia necesara sa vad pe nimeni in preajma mea . Muzica din difuzoare imi zgarie sufletul si ma rascoleste intr-un mod neplacut . Orice zgomot imi distrage atentia si ma face sa devin putin mai irascibil decat am fost inainte . Fiecare minut care trece ma cufunda si mai adanc intr-o melancolie izvorata din multe dezamagiri si multa neputinta . Nu ma pot face util nimanui , nicicum ; si chiar nu cred ca am reusit sa fac asta prea des pana acum . Insa nu aici e marea problema ; ceea ce ma intriga e ca atunci cand am reusit sa-mi pun 'talentele' la dispozitia unui 'fenomen' nu mi-au fost apreciate in niciun fel eforturile ... iar pentru o fire sensibila si un caracter de moral lucrul asta poate fi dezastruos...

Exista un inceput pentru fiecare din noi ...

24 mai 2009

"Scriitorii sunt persoane care nu si-au putut gasi o ocupatie pe masura incapacitatii lor de a se adapta" ; cel putin asa am citit intr-un articol apartinand unui blogger anonim . Nu imi amintesc cu exactitate circumstantele in care eu am ajuns sa citesc articole pe un blog si sincer nici nu cred ca are mare importanta ; ce e important in cele din urma e ca , desi lipsit de prea multa intelepciune , citatul respectiv a avut un ecou nebanuit in adancurile frustrarilor mele . E gresit ... afirmatia e falsa ; dimpotriva , citatul e corect ... dar , daca e corect , e incomplet . Nu ajungi sa scri doar pentru ca nu te poti adapta si nu ai altceva mai bun de facut ci ajungi sa scri din pricina singuratatii tale ; ajungi sa scri pentru ca ti-e greu sa te exprimi cu voce tare sau , in cele mai multe cazuri , scri pentru ca nu ai pe nimeni aproape , nimeni caruia sa-i impartasesti cele mai ascunse ganduri , trairi , sentimente , tristeti , bucurii , sau , incepi sa scri pentru ca nu ai pe nimeni aproape care sa te ajute sa-ti alungi frustrarile .
EU ... eu ma regasesc in tot ceea ce am spus pana acum . As avea atatea de invatat si atatea de facut dar starea mea generala e una de melancolie si dezamagire profunda . Am pornit la drum cu 'mai nimic' si inca mai am mare parte din el ... Nu reusesc azi sa fiu mai bun decat ieri ; nu reusesc sa-mi fac promisiuni si sa le respect ; nu reusesc sa vad ca prin a spune lucrurilor pe nume as putea sa-mi fac un bine , as putea sa alung din incertitudini , sa vad unde gresesc si sa stiu ce trebuie sa indrept .
Si asa am ajuns sa scriu ... si scriu ; si imi promit sa nu ma opresc ; si imi impun sa fiu sincer cu mine si sa pun pe hartie cele mai tainice ganduri , cele mai nebanuite trairi , cele mai ascunse sentimente ; si imi repet mereu ca e momentul in care sunt doar eu si avalansa de idei din capul meu ... e momentul in care nu ma mai pot ascunde , momentul in care nu mai pot minti ; caci daca pe mine ma mint , constiinta ma va parasi si , in ratacirea mea , nu voi mai avea cui sa dau socoteala , nu voi mai gasi motivatia de a continua , de a ma 'vindeca' prin confesiune...