13 iulie 2009
Luna Iulie si-a pus condeiul jos , a rupt foaia si si-a intors privirea spre persoane mai indreptatite sa aibe propria poveste cu final fericit .
Eu am ramas iarasi singur cu gandurile mele . Ideile creative m-au parasit demult , imaginea realitatii fuge din fata ochilor mei , totul imi e neclar si , pentru a nu stiu cata oara in ultima vreme , sunt incercat de un sentiment apasator de tristete . Fizic , sunt la sapte sute de kilometri de toate problemele mele insa , oricat as incerca sa neg , ele ma urmaresc si ma vor urmari oriunde ma vor duce pasii . Senzatia de singuratate e aceeasi peste tot si ma va urma pretutideni atat timp cat nu voi reusi sa o alung din interiorul meu .
Se presupune ca plecand cat mai departe de locul in care iti petreci singuratatea si iti confrunti zilnic problemele iti vei gasi linistea sufleteasca si calmul de care ai atat de multa nevoie . Realitatea e insa intotdeauna cruda cu cei ce sufera ; odata iesit din rutina de zi cu zi te desprinzi inevitabil , chiar si pentru putina vreme , de toata suferinta ce a pus stapanire pe tine ; dar cand putinul se termina , privesti cu atentie in jurul tau si tot ce vezi e fericirea celor de langa tine . In acel moment singuratatea iti invadeaza trairile , te macina din interior , iti schimba comportamentul si iti induce o stare de agitatie sufleteasca menita sa te afecteze atat pe tine cat si pe cei care iti sunt aproape .
E ciudat cum , cateodata , totul e bine … dar dintr-o data , fara sa imi dau seama si evident , fara sa vreau , totul se schimba ; intristarea se poate citi pe chipul meu , capul mi-e plecat spre pamant si sunt cufundat intr-o stare de meditatie profunda . Imi vine deseori sa tip cat pot de tare dar , din pustiul in care ma aflu , nu s-ar auzi decat ecoul disperarii si al neputintei . S-ar auzi sunetul rece al singuratatii …
Luna Iulie si-a pus condeiul jos , a rupt foaia si si-a intors privirea spre persoane mai indreptatite sa aibe propria poveste cu final fericit .
Eu am ramas iarasi singur cu gandurile mele . Ideile creative m-au parasit demult , imaginea realitatii fuge din fata ochilor mei , totul imi e neclar si , pentru a nu stiu cata oara in ultima vreme , sunt incercat de un sentiment apasator de tristete . Fizic , sunt la sapte sute de kilometri de toate problemele mele insa , oricat as incerca sa neg , ele ma urmaresc si ma vor urmari oriunde ma vor duce pasii . Senzatia de singuratate e aceeasi peste tot si ma va urma pretutideni atat timp cat nu voi reusi sa o alung din interiorul meu .
Se presupune ca plecand cat mai departe de locul in care iti petreci singuratatea si iti confrunti zilnic problemele iti vei gasi linistea sufleteasca si calmul de care ai atat de multa nevoie . Realitatea e insa intotdeauna cruda cu cei ce sufera ; odata iesit din rutina de zi cu zi te desprinzi inevitabil , chiar si pentru putina vreme , de toata suferinta ce a pus stapanire pe tine ; dar cand putinul se termina , privesti cu atentie in jurul tau si tot ce vezi e fericirea celor de langa tine . In acel moment singuratatea iti invadeaza trairile , te macina din interior , iti schimba comportamentul si iti induce o stare de agitatie sufleteasca menita sa te afecteze atat pe tine cat si pe cei care iti sunt aproape .
E ciudat cum , cateodata , totul e bine … dar dintr-o data , fara sa imi dau seama si evident , fara sa vreau , totul se schimba ; intristarea se poate citi pe chipul meu , capul mi-e plecat spre pamant si sunt cufundat intr-o stare de meditatie profunda . Imi vine deseori sa tip cat pot de tare dar , din pustiul in care ma aflu , nu s-ar auzi decat ecoul disperarii si al neputintei . S-ar auzi sunetul rece al singuratatii …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu