3 iulie 2009
De ce suntem uneori atat de falsi si atat de ipocriti ? De ce credem mereu ca tot ceea ce gresim , cu vorba sau cu fapta , poate fi sters cu buretele printr-o simpla parere de rau sau prin intermediul unor scuze rostite din frica , din interes , fara un suport moral in adancurile constiintei noastre ? Nu ar fi oare mai simplu sa ne oprim ... si sa cugetam macar o secunda inainte de a vorbi ? Pentru ca , indiferent daca vom gresi sau nu , vom avea constiinta impacata . Iar atunci , impacati fiind cu noi insine nu vom mai gasi nevoia de a ne scuza si nu vom mai fi absorbiti de pareri de rau . Si totusi , nu e atat de simplu sa gandesti inainte de a face sau spune ceva . In teama noastra de a nu gresi sau de a nu rani cu vorba pe cei de langa noi amanam nejustificat momentul ratiunii , al confesiunii , al actiunii . Devenim orbi si nu putem realiza ca nu toate lucrurile suporta amanare . Nu putem vedea ca ceea ce avem azi se poate pierde pana maine iar ceea ce am putea avea acum va fi pierdut pentru totdeauna .
Nu , nu sunt coplesit de regrete si nici nu sunt invadat de pareri de rau . Nu , nu am ranit pe nimeni prin vorbe necugetate insa traiesc de multe ori cu sentimentul ca am preferat tacerea in detrimentul sinceritatii ; simt ca am ramas mut cand trebuia sa vorbesc si stiu ca mi-a fost teama ca prin cuvintele mele as putea sa pierd si putinul pe care il aveam ... iar fragmentul urmator (citit undeva pe internet) nu a facut altceva decat sa-mi intareasca convingerile despre incapacitatea mea de a reactiona la momentul potrivit , de a spune lucrurilor pe nume ...
" (...)
Clasa a 10a : Stateam la ora de Engleza si ma uitam neincetat la fata de langa mine . Am fost fascinat intotdeauna de frumusetea ei , de gandirea ei , de felul ei de-a fi . Eram indragostit de ea si tot timpul mi-l petreceam gandindu-ma la ea. Insa acea fata imi era cea mai buna prietena iar eu ii eram cel mai bun prieten . Stiam ca nu ma va privi niciodata in felul in care o priveam eu ... Dupa ora mi-a cerut sa o ajut cu niste notite ; i-am dat cursurile , mi-a zambit , m-a sarutat prieteneste pe obraz dupa care a plecat ... Am strans din dinti , am inghitit in sec ; imi doream atat de mult sai spun ca as vrea sa fim mai mult decat prieteni , ca o iubesc , insa am fost prea timid iar gandurile mele nu s-au concretizat in vorbe .
Clasa a 11a : Era tarziu in noapte ; eram mai mult adormit decat treaz cand deodata imi suna telefonul . La capatul celalalt al firului era ea ; cu o voce tremuranda si innecata in lacrimi mi-a soptit ca se despartise de iubitul ei si ca ar avea nevoie sa fiu langa ea in acele momente . M-am imbracat , am mers la ea , am consolat-o si am lasat-o sa planga pe umarul meu ; am tinuto strans in brate la caldura semineului si i-am promis ca totul va fi bine. Spre dimineata ii era mai bine ; s-a ridicat sa mearga la culcare , m-a sarutat prieteneste pe obraz si mi-a multumit zambind . Imi doream atat de mult sai spun ca as vrea sa fim mai mult decat prieteni , ca o iubesc , insa am fost prea timid iar gandurile mele nu s-au concretizat in vorbe .
Clasa a 12a : Cu o zi inainte de balul de absolvire m-a sunat sa-mi spuna ca partenerul ei a suferit un accident de masina si ca nu avea pe nimeni care sa o insoteasca . Am acceptat repede sa fiu eu partenerul ei , mai ales ca ne promiseseram de mici copii sa ne insotim unul pe celalalt , in calitate de prieteni , la evenimente importante atunci cand nu vom avea parteneri . Balul a fost impecabil , totul a decurs perfect , iar cea mai buna prietena a mea a fost cea mai frumoasa fata din toata sala . Dupa bal , m-a strans in brate , m-a privit adanc in ochi , m-a sarutat prieteneste pe obraz si mi-a multumit zambind . Imi doream atat de mult sai spun ca as vrea sa fim mai mult decat prieteni , ca o iubesc , insa am fost prea timid iar gandurile mele nu s-au concretizat in vorbe .
Anii au trecut pe langa noi si nu putine au fost momentele in care ea mi-a multumit ca sunt intotdeauna alaturi de ea , ca-i sunt cel mai bun prieten .
Fireste , a venit si ziua in care , intristat , priveam cu lacrimi in ochi cum ea ii jura credinta si ii spunea DA viitorului ei sot . Dupa ceremonie a venit la mine , era fericita ca am ajuns , m-a sarutat prieteneste pe obraz si mi-a multumit zambind . Imi doream atat de mult sai spun ca as vrea sa fim mai mult decat prieteni , ca o iubesc , insa am fost prea timid iar gandurile mele nu s-au concretizat in vorbe .
Anii au continuat sa zboare si , intr-un final , a venit ziua in care priveam inmarmurit la sicriul celei mai bune prietene ale mele . Ascultam cu parere de rau cum preotul dadea citire unor randuri din jurnalul ei de sfarsit de liceu : "Il priveam indelung si imi doream cu disperare sa fie al meu . Il iubeam nebuneste si l-as fi vrut pentru totdeauna langa mine . Imi doream atat de mult sai spun ca as vrea sa fim mai mult decat prieteni , insa am fost prea timida iar gandurile mele nu s-au concretizat in vorbe . Mi-as fi dorit sa-mi spuna ca ma iubeste ... Si Doamne , cat mi-as fi dorit sa pot sa-i spun ca si eu simt la fel ...
(...) "
Viata poate fi asa de cruda cu noi incat ne face sa ne intrebam : ce e mai bine ? Sa spui ceva si sa-ti doresti sa nu fi rostit acele cuvinte sau sa pastrezi tacerea si sa regreti o viata intreaga ca ai facut-o ?!
